Un subiect veşnic controversat…de ce suntem înşelate????
Cred că o abordare se poate face plecând de la întrebarea: ce înseamnă pentru tine a fi înşelată? Şi asta deoarece am vorbit nu demult cu o prietenă care era foarte nefericită din cauză că iubitul ei flirta pe Y-mess cu o femeie dintr-o altă localitate; ei bine, această prietenă a pus punct relaţiei pe care o avea (relaţie născută de mai bine de 1 an- n.a.), deoarece nu a mai putut avea încredere în acea persoană. Într-o altă dimensiune cunosc şi cupluri triunghiulare: soţia, soţul şi amanta care convieţuiesc împreună de mulţi ani şi nimic nu le poate afecta echilibrul: fiecare îşi cunoaşte aşa zisă fişă a postului cu relaţiile de subordonare, responsabilităţile aferente precum şi resursele alocate.
Deci unde se opreşte socializarea şi unde începe adulterul??? Şi mai important: indiferent de context cum abordezi o astfel de situaţie?
Este intreresant cum majoritatea tratează acest subiect separat, de parcă impactul actului adulterin ar putea fi declinat fie la genul masculin fie la cel feminin…ceea ce diferenţiază o situaţie de alta este mai degrabă modelul general de gestionare a crizei provocată de trauma emoţională presupus a fi diferită în funcţie de sexul partenerului adulterin….ba mai mult chiar infidelitatea în sine este tratată diferit pe genuri: mult mai uşor şi mai tolerant în cazul adulterului „comis” de bărbaţi şi mult mai grav, uneori chiar abominabil în cazul infidelităţii feminine…bine înţeles că izvoarele acestor credinţe au ramificaţii care se întind până departe, departe în negura istoriei omenirii….de-a lungul timpului adulterina Maria Magdalena s-a transformat în Dama cu camelii (Marquerite), Anna Karenina, Ema Bovary…şi de ce nu chiar în recenta d-na Chatterly…ce nu s-a schimbat este percepţia despre Ea femeia adulterină: până la urmă este o femeie decăzută moral care nu poate să-şi controleze simţurile dezlănţuite…, într-un singur cuvânt „curvă”… care era omorâtâ cu pietre, condamnată la moarte în mai toate civilizaţiile antice, (chiar până şi în vremea lui Napoleon infidelitatea feminină era considerată infracţiune şi pedepsită cu închisoarea..), respinsă şi alungată de familie… şi care sfârşeşte de regulă în mod tragic în romane şi care mai nou, este supusă oprobiului public, chiar izolată de societate..
Curios este faptul că toţi Don Juan-ilor, li se tolerează acest comportament sexualo-afectiv diversificat găsindu-se un şir lung de argumente: spirit de competiţie, competivitate specific masculină (adulterul = sport), nevoi fizice…, educaţia primită care încurajează performanţa…, originea animalică cu funcţia de fertilizare a femelelor din haită şi of course, cel mai uzual, activitatea hormonului V.I.P. (testosteonul), care de ce să nu admitem că trebuie tratat diferit de orice alt hormon….of şi până nu uit, folosirea chiar a ultimelor tehnologii în domeniu furate din repertoriul feminin- culpalizarea partenerului: nevoia de afecţiune şi înţelegere fie datorată fenomenului de „cordon ombilical” fie contextului stresant (situaţia de la job, şeful neînţelegător, dificultăţile financiare cărora trebuie să le facă faţă în calitate de antreprenor,…etc… ) în care El, bărbatul îşi desfăşoară activitatea…
Revenind la întrebarea iniţială, reformulez:
Care este legătura de cauzalitate între perceţia diferită a adulterului şi infidelitatea masculină??????
P.S.
Pe când un viitor feminist în care femeile pot înşeala şi acest fapt să nu le mai stigmatizeze?
Filed under: Cu mine si despre mine, Poesii, dezvoltare personala, dialog, diferenta, dina, EU, Femei, mentor, relatie, valori
