Cu mine şi despre mine…
……uite aşa ar putea începe povestea despre modul în care să-ţi creezi un brand…
marea majoritate a oamenilor au un brand personal, diferenţa constă în faptul că doar un mic procent îşi administrează brand-ul şi o fac în mod conştient şi profesional, transformând acest lucru într-o strategie….
aş dori pentru început să fac distincţia dintre brandul personal şi brandul online:
brandul personal este un “ceva” conştient construit prin care comunici celorlaţi calităţile pe care le ai şi ceea ce te transformă într-o “vedetă”, adică exact acele valori care te diferenţiază de restul. Cuvântul cheie aici este DIFERENŢIERE şi când afirm acest lucru pornesc de la definiţia dată de legiuitor:
“>Marca este un semn susceptibil de reprezentare grafică servind la deosebirea produselor sau serviciilor unei persoane fizice sau juridice de cele aparţinând altor persoane.
Restul e poezie…… sau dacă vreţi marketing…
Personal branding vine să revolţioneze de fapt, modul în care ne manageriăm cariera şi reprezintă mult mai mult decât imaginea personală deoarece brandul personal este chintesenţa “teoriei formelor fără fond” enunţată atât de bine de Titu Maiorescu şi reluată apoi şi de Mihai Eminescu…adică construirea propriului brand nu are nimic a face cu a fi fals “Fondul este întotdeauna organic, iar forma, sub care apare, i se asociază numai dacă şi ea capătă organicitate” (wikipedia)
Este vorba de cât de bine te simţi “să fii tu însuţi”, este un mod autentic de a te exprima despre tine şi cu tine !!! ce gând reconfortant !
Brandul online intervine doar după ce ţi-ai creat un brand şi ţine mai mult de administrarea acestuia, adică de cât eşti de capabil de a transforma cei patru P în cei patru C- a se vedea Mixul de Marketing.
într-o lume în care există internet, cred că fiecare dintre noi a avut curiozitatea să-şi googăleasca numele…ceea ce e fun până la urmă, dar dpdvd al brandului tău dacă te-ai oprit fără să faci şi “step forward” nu reprezintă nimic.
Pentru a înţelege este nevoie să repeţi această activitate şi să interpretezi rezultatele afişate cu atâta generozitate de prietenosul motor de căutare în doar 0.0x seconds şi (pentru că tot vorbeam de infinitele resurse oferite de net) ai putea începe prin a-ţi calcula Coeficientul google, iar dacă rezultatul obţinut te poziţionează într-o altă zonă decât “digital distincte” înseamnă că mai trebuie să transpiri în construirea brandului tău.
Deşi scepticii consideră personal branding doar o imagine care vinde (probabil din cauză că am adunat prea multe frustări, am fost vânduţi şi cumpăraţi de prea multe ori şi în plus suntem asaltaţi zilnic de prea mult marketing “mincinos”), cred că preocuparea pentru propriul brand este mai degrabă o “ieşire din cutie”, o schimbare a cadrului personal de referinţe care te face în cele din urmă mai sincer şi mai confortabil cu tine şi despre tine.
Filed under: personal brand, brand, CONSTRUIRE BRAND PESRONAL, construire-brand-personal «, diferenta, eminescu, EU, MARCA, marketing, mix de marketing, PERSONAL BRANDING, valori, YOURSELF




