Aceeaşi eu care mă bucur să vă regăsesc pe toţi în noul an 
Şi pentru a ne pregăti pentru schimbările care ne aşteaptă (schimbări aduse de toate proiectele sau promisiunile pe care ni le facem acum la început de an…), voi crea o punte cât mai lină, reluând blog-uiala tot cu un articol inspirat de o muză-cititoare:
xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx
se spune că „iubirea orbeşte” şi probabil că în anumite situaţii e şi adevărat.
Dealtfel, am mai vorbit într-un post anterior despre „efectul cristalizării” exprimat atât de plastic de Stendhal.
Însă această stare durează arareori foarte mult…Cred că nu miră pe nimeni situaţiile în care după nici 2 luni, „femeia vieţii” sau „bărbatul visurilor”, parcă nu mai e aşa de perfect cum era la început şi parcă „a şi început să mă enerveze”, aşa un pic…şi iată cum se instalează în relaţie un sentiment de frustare şi uneori chiar de dezamăgire: „hmmm, poate nu el-ea e acel EL-Ea?” sau „nu prea se ridică la nivelul aşteptărilor mele…”
Deci ce faci atunci când te dezmeticeşti, atunci când privită în lumina soarelui „crenguţa” magică acoperită cândva cu mii de cristale rămâne doar o crenguţă???
Reacţia cea mai des întâlnită este încercarea de a-l schimba pe celălalt după chipul şi asemănarea ta, de a-ţi modela partenerul astfel încât să corespundă tiparului imaginat de tine.
AM OBOSIT SĂ TOT REPET ! nu îl poţi schimba pe celălalt, ceea ce poţi schimba este modul în care te raportezi tu la celălalt!!!!
Gândeşte-te puţin: nici tu nu eşti perfect, poate unele dintre comportamentele, trăsăturile tale îl enervează în aceeaşi măsură şi pe partenerul tău…(dealtfel, recunoşte, unele chiar şi pe tine te enervează !)
So…ori alegi să înveţi cum să îţi modifici propriile tipare de gândire, ori let it go…dacă optezi însă pentru a doua variantă fă-o într-un mod înţelept şi pozitiv…
Din nefericire, unii oameni se lasă pradă propriilor fantezii despre relaţia lor, pe care mai apoi îşi clădesc castele de nisip la nesfârşit…
Poate dacă alegi să „spargi” limitele, să ieşi din blocaj, vei descoperi un nou cadru de referinţe, poate mai pozitiv…şi totuşi, unii oameni preferă să se plangă zilnic de conflictele şi deziluziile de care au parte într-o astfel de relaţie, decât să încheie relaţia!…şi totuşi câte cupluri, câte căsnicii funcţionează pe sistemul: tu îmi aparţii mie, ai semnat, deci stai aici, nu pleci nicăieri- mirându-se tot ei de faptul că sunt supuşi la tensiune şi jocuri de putere.
Un lucru este cert! dacă rămâi blocat într-un astfel de parteneriat doar de frica sentimentului de singurătate sau frică de necunoscut („ce crezi altul- alta ar fi mai bun-ă, măcar cu el-ea m-am obişnuit, putem îmbătrâni împreună”), nu vei fi mulţumit niciodată, iar drumul pe care te afli este greşit!
Cu cât mai puţină nevoie ai de un partener, cu atât mai mult eşti capabil să fii un partener. Pardoxal? deloc. Doar cel care se poate simţi fericit, împlinit şi mulţumit SINGUR (by himself) poate avea o relaţie adevărată.
În ceea ce mă priveşte consider că am o căsnicie fericită, cu multă substanţă şi armonie ca fundament comun, dar şi suficientă recunoştinţă pentru a respecta dezvoltarea individuală şi sfera intimă a fiecăruia dintre noi doi.
Şi pentru a reveni la muza mea (al cărei comment nu vreau să-l public, e blogul meu ), închei (sau încep?) cu un mesaj pentru soţul meu:
„pot trăi şi cu tine şi fără tine. Vreau foarte mult să trăiesc cu tine pentru că îmi faci sufletul să zămbească zi de zi. Sper că şi tu simţi la fel!”
Filed under: Cu mine si despre mine, business news, coaching, mesaj, relatie, STENDHAL, valori
