un desert de life coaching la cafea

Ceea ce cred eu este ca, la un moment dat, fiecare dintre noi, seara, inainte sa adormim, ne-am pus intrebarea “oare la aceasta se reduce toata viata mea?, oare ar mai trebui sa fie si altceva inafara de: trezit dimineata, mers la servici, venit acasa, stat cu familia si/ sau TV, mers la culcare, trezit dimineata, mers la servici…., iesit cu prietenii in weekend, concediu…, trezit dimineata, mers la servici…” Si totusi, o gramada de oameni spun despre ei insisi: “ei, asta e viata, sunt multumit ca sunt sanatos/ ca am o casa / servici bine platit/ familie frumoasa…etc, ce as putea sa imi doresc mai mult…?”. esti sigur?
Si atunci de unde se nasc acele intrebari? De unde acel sentiment de goliciune spirituala care ne incearca?
“cine sunt eu?de unde vin? incontro ma indrept? ca fac eu pe acest pamant?”…intrebari care ne framanta uneori…si nu ma refer aici la valentele lor religioase…sunt intrebari “umane” legate doar de dezvoltarea noastra ca si indivizi…

Eu cred ca fiecare om e important, ca fiecare om conteaza, ca fiecare om are un loc si un rost anume in univers. Eu cred ca nu sunt existente lipsite de sens si ca de fapt singura diferenta este doar capabilitatea noastra de a ne gasi raspunsul la intrebarea: ce caut eu in viata mea?
Am intalnit o gramada de oameni foarte destepti care ma intrebau de ce nu pot sa isi gaseasca solutii la propriile problemele sau oameni care au reusit in viata si totusi ma intrebau de ce nu se simt impliniti, oameni care se simt ca niste impostori in propria lor existenta…Cred cu convingere ca este vorba doar de relatia noastra cu propriul nostru univers si cum ne pozitionam fata de acesta.

Inchei sau mai degraba incep cu intrebarea:
TU ce cauti in viata TA?

Filed under: Coach to Coach, coaching, Cu mine si despre mine, autocunoastere, business news, Coach to Coach, coaching, dezvoltare personala, life coaching, valori

Locuind în prezent

Realizarea marilor obiective presupune rezolvarea a nenumărate probleme mici. Pe calea spre succes, se găsesc numeroase etape intermediare şi mai ales multe activităţi agasante, de rutină.
Cred că cea mai des întâlnită barieră în calea atingerii propriilor obiective este aceea că oamenii nu stăpânesc tehnica ce le permite să faţă faţă acestei rutine, precum şi inevitabilelor faze pregătitoare. Lasă-mă să mă explic…..

Cât de des pronunţi sau auzi următoarea propoziţie:
„Vai, ce îngrozit/ă sunt când mă gândesc la toată munca ce mă aşteaptă mâine”
Ba mai mult, cât de cunoscut îţi este sentimentul, care te cuprinde la sfârşitul unei zile, când te simţi nesigur dacă te gândeşti la cele realizate azi sau chiar crezi că ai făcut vreo greşeală, că ţi-ar fi putut scăpa ceva?

dacă răspunsul la aceste întrebări este: „da” înseamnă că probabil procedezi greşit într-un punct foarte important, şi trebuie să faci o repoziţionare fundamentală faţă de felul în care îţi foloseşti timpul tău.

Ce ar fi să înveţi să îţi eliberezi mintea de toate, ca să te poţi concentra exclusiv asupra activităţii depuse în acest moment? Până la urmă, nimeni nu poate face şi stăpâni trei lucruri dintr-o dată.

Oricare ar fi situaţia în care te afli, aplică dictonul: una după alta!
Orice activitate are un început şi un sfârşit. Toată şmecheria este ca între început şi sfârşit să nu te mai gândeşti la nimic altceva…doar desfăşurare: start-activitate-stop.

Înainte de toate ţine seama de adevărul simplu şi incontestabil, că astăzi nu mai poţi să faci treaba de ieri. Indiferent ce ai făcut ieri, rămâne bine făcut, oricât ţi-ai mai bate tu azi capul. Ca atare, nici nu mai încerca!
Începe fiecare zi ca pe un capitol nou şi nu îţi planifica, decât ceea ce poate fi făcut azi. Chiar şi cele mai complicate situaţii devin simple şi mai prietenoase, deci rezolvabile dacă sunt abordate pas cu pas.
Când ai ceva de făcut anume, nu te ajută nici să te gândeşti la ceea ce ai vrea să faci cât mai curând sau la ceea ce ar fi bine de făcut în viitor.
Mai întâi, trebuie să clarifici ce anume poţi şi trebuie să faci astăzi….ce va fi de făcut mâine, se va decide oricum abia mâine, în măsura în care cele programate pentru astăzi le-ai rezolvat bine.
Self esteem-ul vis a vis de propria competenţă se bazează printre altele pe încrederea pe care o dobândeşti în urma rezolvării unei situaţii date.. …Abia când vei dispune de acestă suveranitate a propriilor paşi, vei înţelege de ce atunci „când ai luat o decizie şi ai trecut la fapte, nu trebuie să te mai frămânţi cu privire la rezultat”.

PS: Postul acesta l-am scris mai mult ca auto-motivare, sunt în plină desfăşurare de examene, închidere de trimestru…şi iată-mă pusă în situaţia de a nu mai fi prietenă cu propriul meu timp, unde mai pui că afară e tot mai primăvară şi sunt muuulteee floricele pa câmpii….

Filed under: management aplicat, coaching, management, managementul timpului, Primavara, valori

Revizuire…my self review

Am petrecut mult timp în ultimii doi ani în căutarea propriei mele vocaţii- dealtfel acesta a fost un isssue pentru anul 2009- a explora cât mai adânc întrebările mele despre valoare … ce este valoarea? .. Valoarea este o experientă individuală? şi dacă nu, cine anume decide că acest lucru este valoros? … Ce simt eu că este valoros? … Ce înseamnă banii ? … cum să am tot ceea ce am nevoie, dar mai ales cum pot rămâne conectat la ceea ce cred eu cu adevărat atunci când am îndoileli şi tendinţa mea este de a mă abate?
în cele din urmă, am descoperit că vocaţia în sine nu este o destinaţie, ci o desfăşurare continuă- cu alte cuvinte, fiecare pas a fost semnificativ pentru a ajunge ceea ce sunt eu acum şi ceea ce am de oferit. În fiecare zi am devenit mai înţeleaptă, fiind mai degrabă prezentă şi recunoscătoare pentru desfăşurarea acelei zile … indiferent de forma, pe care a îmbrăcat-o…, decât să vreau să fi fost diferită.

Având în vedere faptul că atât de mult din munca mea este o muncă interioară, în fiecare început de an mă uit la ceea ce am devenit şi unde am ajuns, şi totuşi în fiecare an, am ajuns într-un astfel de loc şi totuşi mă simt ca şi cum am ajuns într-un alt loc mai bun, în care cunosc atât de multe. Acolo, înăuntru locuieşte frumuseţea. Viaţa dealtfel este tot o desfăşurare continuă, şi cu cât mergi mai departe, cu atât mai mult îţi rămâne de mers……. Şi Eu sunt mereu uimită de cât de departe am ajuns.

Filed under: Cu mine si despre mine, brand, CONSTRUIRE BRAND PESRONAL, dezvoltare personala, dina, EU, management, relatie, valori, YOURSELF

Începuturi

Aceeaşi eu care mă bucur să vă regăsesc pe toţi în noul an
Şi pentru a ne pregăti pentru schimbările care ne aşteaptă (schimbări aduse de toate proiectele sau promisiunile pe care ni le facem acum la început de an…), voi crea o punte cât mai lină, reluând blog-uiala tot cu un articol inspirat de o muză-cititoare:

xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx

se spune că „iubirea orbeşte” şi probabil că în anumite situaţii e şi adevărat.
Dealtfel, am mai vorbit într-un post anterior despre „efectul cristalizării” exprimat atât de plastic de Stendhal.
Însă această stare durează arareori foarte mult…Cred că nu miră pe nimeni situaţiile în care după nici 2 luni, „femeia vieţii” sau „bărbatul visurilor”, parcă nu mai e aşa de perfect cum era la început şi parcă „a şi început să mă enerveze”, aşa un pic…şi iată cum se instalează în relaţie un sentiment de frustare şi uneori chiar de dezamăgire: „hmmm, poate nu el-ea e acel EL-Ea?” sau „nu prea se ridică la nivelul aşteptărilor mele…”
Deci ce faci atunci când te dezmeticeşti, atunci când privită în lumina soarelui „crenguţa” magică acoperită cândva cu mii de cristale rămâne doar o crenguţă???
Reacţia cea mai des întâlnită este încercarea de a-l schimba pe celălalt după chipul şi asemănarea ta, de a-ţi modela partenerul astfel încât să corespundă tiparului imaginat de tine.
AM OBOSIT SĂ TOT REPET ! nu îl poţi schimba pe celălalt, ceea ce poţi schimba este modul în care te raportezi tu la celălalt!!!!
Gândeşte-te puţin: nici tu nu eşti perfect, poate unele dintre comportamentele, trăsăturile tale îl enervează în aceeaşi măsură şi pe partenerul tău…(dealtfel, recunoşte, unele chiar şi pe tine te enervează !)
So…ori alegi să înveţi cum să îţi modifici propriile tipare de gândire, ori let it go…dacă optezi însă pentru a doua variantă fă-o într-un mod înţelept şi pozitiv…
Din nefericire, unii oameni se lasă pradă propriilor fantezii despre relaţia lor, pe care mai apoi îşi clădesc castele de nisip la nesfârşit…
Poate dacă alegi să „spargi” limitele, să ieşi din blocaj, vei descoperi un nou cadru de referinţe, poate mai pozitiv…şi totuşi, unii oameni preferă să se plangă zilnic de conflictele şi deziluziile de care au parte într-o astfel de relaţie, decât să încheie relaţia!…şi totuşi câte cupluri, câte căsnicii funcţionează pe sistemul: tu îmi aparţii mie, ai semnat, deci stai aici, nu pleci nicăieri- mirându-se tot ei de faptul că sunt supuşi la tensiune şi jocuri de putere.
Un lucru este cert! dacă rămâi blocat într-un astfel de parteneriat doar de frica sentimentului de singurătate sau frică de necunoscut („ce crezi altul- alta ar fi mai bun-ă, măcar cu el-ea m-am obişnuit, putem îmbătrâni împreună”), nu vei fi mulţumit niciodată, iar drumul pe care te afli este greşit!

Cu cât mai puţină nevoie ai de un partener, cu atât mai mult eşti capabil să fii un partener. Pardoxal? deloc. Doar cel care se poate simţi fericit, împlinit şi mulţumit SINGUR (by himself) poate avea o relaţie adevărată.

În ceea ce mă priveşte consider că am o căsnicie fericită, cu multă substanţă şi armonie ca fundament comun, dar şi suficientă recunoştinţă pentru a respecta dezvoltarea individuală şi sfera intimă a fiecăruia dintre noi doi.
Şi pentru a reveni la muza mea (al cărei comment nu vreau să-l public, e blogul meu ), închei (sau încep?) cu un mesaj pentru soţul meu:

„pot trăi şi cu tine şi fără tine. Vreau foarte mult să trăiesc cu tine pentru că îmi faci sufletul să zămbească zi de zi. Sper că şi tu simţi la fel!”

Filed under: Cu mine si despre mine, business news, coaching, mesaj, relatie, STENDHAL, valori

de ce suntem înşelate????

Un subiect veşnic controversat…de ce suntem înşelate????

Cred că o abordare se poate face plecând de la întrebarea: ce înseamnă pentru tine a fi înşelată? Şi asta deoarece am vorbit nu demult cu o prietenă care era foarte nefericită din cauză că iubitul ei flirta pe Y-mess cu o femeie dintr-o altă localitate; ei bine, această prietenă a pus punct relaţiei pe care o avea (relaţie născută de mai bine de 1 an- n.a.), deoarece nu a mai putut avea încredere în acea persoană. Într-o altă dimensiune cunosc şi cupluri triunghiulare: soţia, soţul şi amanta care convieţuiesc împreună de mulţi ani şi nimic nu le poate afecta echilibrul: fiecare îşi cunoaşte aşa zisă fişă a postului cu relaţiile de subordonare, responsabilităţile aferente precum şi resursele alocate.

Deci unde se opreşte socializarea şi unde începe adulterul??? Şi mai important: indiferent de context cum abordezi o astfel de situaţie?

Este intreresant cum majoritatea tratează acest subiect separat, de parcă impactul actului adulterin ar putea fi declinat fie la genul masculin fie la cel feminin…ceea ce diferenţiază o situaţie de alta este mai degrabă modelul general de gestionare a crizei provocată de trauma emoţională presupus a fi diferită în funcţie de sexul partenerului adulterin….ba mai mult chiar infidelitatea în sine este tratată diferit pe genuri: mult mai uşor şi mai tolerant în cazul adulterului „comis” de bărbaţi şi mult mai grav, uneori chiar abominabil în cazul infidelităţii feminine…bine înţeles că izvoarele acestor credinţe au ramificaţii care se întind până departe, departe în negura istoriei omenirii….de-a lungul timpului adulterina Maria Magdalena s-a transformat în Dama cu camelii (Marquerite), Anna Karenina, Ema Bovary…şi de ce nu chiar în recenta d-na Chatterly…ce nu s-a schimbat este percepţia despre Ea femeia adulterină: până la urmă este o femeie decăzută moral care nu poate să-şi controleze simţurile dezlănţuite…, într-un singur cuvânt „curvă”… care era omorâtâ cu pietre, condamnată la moarte în mai toate civilizaţiile antice, (chiar până şi în vremea lui Napoleon infidelitatea feminină era considerată infracţiune şi pedepsită cu închisoarea..), respinsă şi alungată de familie… şi care sfârşeşte de regulă în mod tragic în romane şi care mai nou, este supusă oprobiului public, chiar izolată de societate..
Curios este faptul că toţi Don Juan-ilor, li se tolerează acest comportament sexualo-afectiv diversificat găsindu-se un şir lung de argumente: spirit de competiţie, competivitate specific masculină (adulterul = sport), nevoi fizice…, educaţia primită care încurajează performanţa…, originea animalică cu funcţia de fertilizare a femelelor din haită şi of course, cel mai uzual, activitatea hormonului V.I.P. (testosteonul), care de ce să nu admitem că trebuie tratat diferit de orice alt hormon….of şi până nu uit, folosirea chiar a ultimelor tehnologii în domeniu furate din repertoriul feminin- culpalizarea partenerului: nevoia de afecţiune şi înţelegere fie datorată fenomenului de „cordon ombilical” fie contextului stresant (situaţia de la job, şeful neînţelegător, dificultăţile financiare cărora trebuie să le facă faţă în calitate de antreprenor,…etc… ) în care El, bărbatul îşi desfăşoară activitatea…
Revenind la întrebarea iniţială, reformulez:
Care este legătura de cauzalitate între perceţia diferită a adulterului şi infidelitatea masculină??????
P.S.

Pe când un viitor feminist în care femeile pot înşeala şi acest fapt să nu le mai stigmatizeze?

Filed under: Cu mine si despre mine, Poesii, dezvoltare personala, dialog, diferenta, dina, EU, Femei, mentor, relatie, valori